“Taijiquan-ul ar trebui să fie o filosofie de viață. Sunt nenumărate modalități de a te transforma ca ființă umană. Printre ele Taijiquan-ul reprezintă una din căile ce sprijină evoluția în dezvoltarea personală, fiind un mijloc de a atinge fericirea.”
Maestrul Fu Zhong Wen
TAIJIQUAN (cunoscut și sub denumirea de TAI CHI CHUAN) este cel mai răspândit stil intern de arte marțiale chinezești, practicat astăzi in lumea intreagă mai ales ca o disciplină terapeutică, de menținere a stării de sănătate, de sporire a vitalității și de echilibrare psiho-emoțională. Este o cale de a găsi pacea interioară, vitalitatea și bucuria de a trăi. Născut ca o artă marțială, Taijiquan-ul se bazează pe mișcări fluide, lente, însă nu lipsite de vigoare, însoțite de o întreagă filosofie și știință. Mișcările continue, fluide din Taijiquan se bazează pe principiul că o apă curgătoare nu băltește niciodată. Formele armonioase relaxează atât musculatura, cât și articulațiile, ceea ce întărește corpul din interior. Prin mișcare și meditație Taijiquan-ul aduce o sănătate robustă, o minte liniștită și o inimă deschisă.
Taijiquan-ul face parte din ansamblul artelor marțiale chinezești, numit generic Wushu, respectiv din sistemul artelor marțiale interne (Neijia), alături de Baguazhang (Palma celor opt trigrame) și de Xingyiquan (Boxul formei și al voinței). În China există multe școli și stiluri de Taijiquan, prin ”stil” înțelegând o abordare specifică a tehnicilor și practicii, dar cu respectarea, indiferent de stil, a acelorași principii, printre care: folosirea intenției și nu a forței, relaxarea, continuitatea, circularitatea, alternanța yin – yang. Principalele școli sau stiluri, numite dupa întemeietorii lor, sunt Chen, Yang, Wu (Hao), Wu și Sun.
Originea Taijiquan-ului se pierde mult in timp, fiind însoțită de multe legende, dar și de fapte istorice. Există scrieri care vorbesc despre forme datând de peste 2000 de ani. Versiunea oficială este aceea că a aparut în familia Chen (de unde și numele primului stil), în satul Chenxiagou, Wenxian, în provincia Henan din China. Legenda spune însă că Taijiquan-ul a apărut după ce Zhang San Feng, taoist ce trăia în muntii Wudang, a văzut lupta dintre un șarpe și un vultur și, impresionat de mișcările lor, le-a înglobat în acest stil de arte marțiale.
Stilul Yang este cel mai răspândit astăzi în întreaga lume, datorită mișcărilor sale armonioase, curgătoare. Yang Lu Chan (1799-1892), creatorul stilului, numit și Yang Invincibilul datorită faptului că nu a pierdut nici o luptă, era un talentat artist marțial din Yongnian, provincia Hebei. După ce a studiat și stilul Chen în satul Chenxiagou timp de aproape două decade, a ajuns să antreneze și să pregătească garda imperială și mulți aristocrați de la curtea împăratului. El a pus bazele stilului Yang, care îi poartă numele.
Nepotul său, Yang Cheng Fu (1883-1936), este însă cel de care este legat cel mai mult stilul Yang; el a transformat succesiunea de miscări eliminându-le pe cele explozive și le-a simplificat, creând ceea ce cunoaștem astăzi ca forma lungă, sau tradițională din Taijiquan stilul Yang. Descendenții săi pe linie directă, dar și cei ai nepotului său Fu Zhong Wen (Fu Sheng Yuan si fiul acestuia, Fu Qing Quan) sunt cei care au dus și încă duc mai departe această valoroasă moștenire.
Taijiquan-ul poate fi practicat ca o disciplină pentru sănătate și armonie, dar și ca o artă marțială; cele doua tipuri de antrenamente sunt diferite. Maeștrii Fu Sheng Yuan și Fu Qing Quan ne vorbesc despre patru etape în practica Taijiquan-ului:
Prima etapă, cea mai comună, cea a formelor din Tai Chi (înșiruirea de forme, taolu-ul), presupune o practică de trei – cinci ani și constă în mișcări blânde, curgătoare, prin care meridianele energetice se deschid, iar forța și vigoarea părții inferioare a corpului cresc. Este etapa în care practicantul câștigă controlul asupra mișcărilor. Pentru cei care doresc să iși mențină sănătatea, este îndeajuns; pentru cei care doresc aprofundarea sa ca artă marțială, acesta este primul pas și constituie o fundație solidă pentru următorii.
În a doua etapă de antrenament se folosesc arme alături de formele în sine. Aceasta întărește partea superioară a corpului și aduce și mai multă vigoare.
A treia etapă este cea a exploziilor de energie. Este foarte rapidă, ca în stilurile externe. Se exersează foarte mult și tui shou, împingerea palmelor. În această fază se învață viteza.
În a patra etapă, și ultima, se combină vigoarea și viteza și se învață în totalitate forma marțială.
Astăzi finalitatea este mai puțin una marțială; Taijiquan-ul se învață și se practică mai mult pentru sănătate, echilibru și armonie.
